A ÎNCEPUT FOTBALUL LA 8 ANI
Născut în Ștefănești, Coman a început să bată mingea pe maidanele din localitate. Deși era sfătuit să se apuce de altceva decât de fotbal, din cauza staturii, Dani nu s-a descurajat și a ajuns în curtea celor de la FC Argeș, la echipa de juniori. Aici a fost remarcat și ajutat de antrenorul de portari Vasile Stan, căruia Coman a mărturisit că îi va rămâne mereu recunoscător.
PRIMUL MECI ÎN LIGA I A FOST ÎMPOTRIVA LUI DINAMO
Portarul a debutat pe prima scenă fotbalistică la frageda vârstă de nici 19 ani, într-un meci Dinamo - FC Argeș, din data de 28 februarie 1998, partidă încheiată însă cu victoria echipei adverse cu 2-0.
BOX, TENIS DE CÂMP, PESCUIT
Deși recunoaște că timpul acum nu îi mai permite și alte activități extrafotbalistice, Dani joacă însă cu plăcere când are ocazia tenis de câmp, după ce a cochetat și cu boxul. Pescuitul este un alt hobby al lui Dani, însă acesta spune răspicat că de când a deschis ochii spre fotbal (la 8 ani), nici un alt sport nu a mai intrat în calcul.
CUI ÎI ESTE RECUNOSCĂTOR?
Unul dintre cei care l-au ajutat și influențat în carieră este Vasile Stan, antrenorul de portari de la FC Argeș, clubul la care s-a consacrat. Coman a declarat însă deseori că îi va fi recunoscător și lui Răzvan Lucescu pentru încrederea care i-a acordat-o după transferul său la Rapid București, unde este foarte atașat acum și de antrenorul de portari, Marian Ioniță.
A AVUT 7 ACCIDENTĂRI, DE UNDE ȘI PORECLA "ROBOCOP"
Multă lume știe că Dani Coman a mai suferit accidentări de-a lungul timpului, dar puțini știu că acestea s-au ridicat deja la numărul de 7! Portarul Rapidului, în varsta de 28 de ani, a suferit nu mai puțin de 7 accidentări de-a lungul carierei sale fotbalistice: a avut umărul dislocat, fisură la șold, fisură la rinichi, leziune ligamentară la genunchi, entorsă la gleznă și două degete fracturate, la care s-a adăugat recent o ruptură la inghinali. Intersant este că mai toate aceste probleme au fost pe partea dreaptă a corpului, dar nici una nu l-a descurajat să renunțe la fotbal și la dorința de a face performanță. De altfel, nu se simte deranjat nici de porecla primită în urma multelor accidentări, "Robocop".
CE CALITĂȚI CREDE CĂ TREBUIE SĂ AIBE UN PORTAR
Dani Coman a fost întotdeauna un sufletist, împărtășind mereu cu plăcere din experiența sa și portarilor mai tineri. Acesta este conștient că meseria de goalkeeper presupune o foarte mare responsabilitate și munca este cheia succesului. În viziunea lui Dani un portar trebuie să fie echilibrat, să aibă capacitatea să rămână concentrat tot jocul și să aibă foarte multă încredere în el însuși, indiferent de situație și de adversar.
|